Stocarea si Pastrarea Laptelui Matern

Desi fiecare mama stie ca bebelusul are nevoie de bratele si pieptul ei poate chiar mai mult decat de lapte ca aliment, deseori nu are posibilitatea sa fie alaturi 24/24. Dar o femeie poate alapta si la distanta. Eu habar nu aveam ca laptele matern (LM) poate fi stocat si chiar ca as putea face rezerve cu mult timp inainte sa am nevoie de ele.

Sunt cateva lucruri pe care trebuie sa le stim atunci cant vrem sa “delegam” alaptatul altei persoane:

  • LM proaspat stors poate fi pastrat la temperatura camerei (max 26C) 6 ore; la frigider pana la 4C – 3 zile; la frigider sub 4C – 5 zile; la congelator (-15C) – 2 saptamani; la congelator (-20C) – 6 luni.
  • Poti folosi o pompa performanta sau sa storci cu mana (pentru mine a doua varianta e mai eficienta).
  • Pentru stocare puteti folosi orice vas mic ce poate fi inchis bine. Eu prefer pachetelele sterilizate, gradate si fara BPA, special pentru LM (le gasiti in farmacii). Cred ca pungutele alimentare etans din comert, pot fi de asemenea folosite pentru inghetarea laptelui, desi nu sunt sigura ca acel plastic nu e toxic.
  • LM nu trebuie incalzit in cuptorul cu microunde sau cratita. El poate fi lasat sa se dezghete in frigider, sau intr-un bol cu apa calduta. Laptele poate fi oferit si la temperatura camerei, nu neaparat cald.
  • Laptele dezghetat poate fi pastrat la frigider inca 24 de ore, iar la temperatura camerei vreo 4 ore. Dar nu poate fi inghetat din nou.
  • Laptele proaspat nu trebuie amestecat cu cel inghetat. Chiar daca vreti sa o faceti, asigurati-va ca ambele “portii” au aceeasi temperatura.

Specialistii nu recomanda utilizarea biberonului pentru copiii de pana la 4-6 saptamani, deoarece in acea perioada ei abia invata sa apuce corect pieptul, iar alt “dispozitiv” ar putea crea greutati in revenirea la sin. Copiii pana la 4 luni e preferabil sa primeasca sticluta o data la 3-4 zile, pentru a nu crea o preferinta pentru ea. Multe mame ezita sa utilizeze biberonul din frica sa nu lase bebelusul pieptul. In acest caz puteti sa il hraniti cu o seringa mare sau cu lingura (daca e mai marisor). La noi a fost exact opusul: mi-a fost extraordinar de greu sa conving copiii sa manance si din altceva decat din piept 🙂 La acest subiect sunt cateva articole utile pe internet, desi se contrazic intre ele. Unul zice sa hranim copiii in aceeasi pozitie in care ii alaptam, altul spune ca pozitia trebuie neaparat schimbata. Unul ca trebuie sa-i dam cand e flamand si somnoros, altul ca din contra – cand abia se trezeste; sa-i ofere biberonul mama sau numaidecat alta persoana; ba sa incepem cu mesele de zi, ba cu cele nocturne etc. Ei bine, eu am incercat de toate si pana la urma am reusit 🙂

Un lucru foarte important este sa nu uiti sa storci pieptul atunci cand “sari” peste o masa, chiar daca nu simti niciun disconfort. Altfel risti sa micsorezi fluxul lactatiei si sa-ti provoci noduli la sani.

 

 

Comments

comments


Leave a Reply