Igiena orala a bebelusilor

10580619_10152794532277692_1958478476_nMamele se gandesc la zeci de lucruri pe minut! sunt precaute si mereu cu ochii in patru, asculta toate sfaturile, se informeaza din diferite surse, apoi mai cer inca o data sfaturi pentru ca bebelusii sa creasca mari, sanatosi si frumosi. Dar chiar si asa sunt multe lucruri care ne scapa din vedere, iar unul din acestea este igiena orala a copiilor. Cate dintre noi s-au gandit ca gingiile se curata inca din primele zile de viata a bebeilor? ei bine, eu nu am stiut si nici nu m-am gandit ca ar trebui sa intreb pe cineva despre ingrijirea dintilor, daca acestia inca nu-s

Dupa ce i-au aparut primii dintisori am inceput sa caut info despre igiena orala si abia atunci am aflat ca in tot acel timp (de la nastere pana la primul dinte) trebuia sa-i sterg gingiile, obrajorii si limba cu un tifon umezit, dupa fiecare masa (alaptat)!

Curatarea dintilor copilului pana la 2 ani nu necesita folosirea vreunei paste de dinti, e suficienta o periuta umezita. Desi in comert gasim produse de igiena orala pe care scrie 0-2 ani, aceste se folosesc doar daca medicul stomatolog recomanda. 

Pentru cei mai mari de 2 ani pasta de dinti contine un procent minim de fluor. Eu insa prefer sa nu contina aceasta substanta, pentru ca pana la 3-4 ani copiii nu au capacitatea de a scuipa si o inghit, iar supradozajul cu flor e foarte periculos pe termen lung. Acesta poate provoca mai multe afectiuni la nivelul stomacului si pancreasului in viitor. Am ales pasta Weleda, un produs natural, din plante de galbenele, fara adaosuri, coloranti sau floruri si cu un gust foarte placut, dar discret, deci perfect pentru copii si chiar pentru femeile insarcinate cu sensibilitate gingivala sau intoleranta la gustul intens al altor paste.

Dupa 6 ani incepe folosirea apei de gura si a atei dentare, dar mai avem pana atunci 🙂

Periutele de dinti sunt si ele adaptate varstei copiilor. Am avut un set foarte util, pentru 3 stadii diferite:

httpwwwmastershoproimagesbig20292jpg_349x400# 1. Periuta pentru masaj cu peri din cauciuc moale, recomandata pentru bebelusi de peste 6 luni
# 2. Periuta pentru masaj si periaj, cu peri din cauciuc moale, recomandata pentru bebelusi de peste 11 luni
# 3. Periuta de dinti cu peri din nylon, recomandata peste 2 ani. Perii de nylon sunt moi si flexibili, iar partea superioara este acoperita cu cauciuc pentru a evita ranirea.

! periuta (cu peri) trebuie schimbata o data la 3-4 luni.

In comert mai gasim si periute din cauciuc sau silicon pentru deget. Presupun ca sunt utile in cazul bebelusilor care nu vor/ nu pot sa-si tina singuri periuta. Si cred ca e destul de dureros daca bebe musca 😀

big_30549Noi nu am avut probleme cu “adaptarea” la igiena orala. Crinei i-a placut din prima clipa in care i-am pus periuta in mana si i-am zis ca e A EI. Ba chiar am avut o perioada in care nici nu-i amintea de spalatul pe dinti pentru ca vroia sa o faca de n ori pe zi, iar procesul dura vreo 30 min, timp in care se uda toata si la fel era si baia! Dar stiu ca sunt copii care refuza categoric sa se spele pe dinti, iar daca faceti parte din acel grup de parinti nu disperati, sunt cateva metode care v-ar putea motiva piciul sa o faca din placere:

  • dati-i exemplu: mergeti de fiecare data cu el la baie atunci cand va faceti toaleta si spuneti cu voce cat de bine va simtiti ca aveti dintii curati, proaspeti si zambet frumos, dar nu insistati sa o faca si el. in scurt timp ar trebui sa-si doreasca sa incerce aceste senzatii.
  • dati-i voie sa ia singur decizia: “cand vrei sa ne spalam pe dinti? inainte sau dupa baita?”
  • cititi-i poezii si istorioare despre igiena, animalute cu dintii sanatosi, sau durerea provocata de carii, etc. sunt sigura ca gasiti ceva potrivit in librarii sau pe internet. Iar daca nu- inventati o poveste despre un baietel tare trist cu care nimeni nu vroia sa se joace din cauza respiratiei urat mirositoare 🙂 fiti creativi!
  • dati-i voie sa faca singur totul de la destuparea tubului cu pasta pana la clatitul periutei la sfarsit chiar daca o face foarte stangaci sau incorect (dupa parerea noastra)

col1

zambiti sanatos si frumos!

Frica despartirii de mama

10726351_10152451658556325_1104990424_n

Citisem zilele trecute un articol destre “PROBLEMA” copiilor de 1-2 ani care vor doar la mama. Poate o sa fie voci care nu sunt de acord cu mine, dar eu nu inteleg unde e PROBLEMA! Dar mai ales m-au revoltat tehnicile de dresaj gen “nu lua niciodata copilul in brate cand plange”, “nu-i spune niciodata ca mama te iubeste cel mai mult”, “lasa-l cat mai des cu straini” etc.  Ce e anormal in faptul ca un bebelus vrea la mama si plange cand e lasat cu altcineva? Ma mir ca tot mai des dau de articole in care orice etapa mai dificila in dezvoltare sau puseurile de crestere sunt prezentate drept probleme, iar remediile acestora sunt indepartarea copilului de mama inca din primele zile de viata, lucru cu care nu sunt deloc de acord. Mi-e frica sa nu dau intr-o zi de vreun articol cu titlul “copilul tau vrea piept? cum rezolvi aceasta problema?”. 

Azi toate mamele au “probleme”: ba ca un bebe de 2 luni “e alintat” si adoarme doar in brate, ba ca altul la 7 luni nu se joaca singur si ii solicita atentia, ba ca la 10 luni ii e frica sa fie lasat singur in camera si “arata mofturi” etc, etc. Fetelor, copiii nu se nasc teroristi si manipulatori, iar in cateva luni nu poti sa-i rasfeti nici cu toata dragostea din lume! astea sunt doar necesitatile lor elementare de bebelusi, iar cu timpul (zile, saptamani sau luni) ii poti crea obiceiuri potrivite ritmului tau. Desigur ca si eu m-am plans si o sa ma mai pang inca cu siguranta de nopti nedormite, dureri de spate, oboseala si lipsa de timp liber… Dar pentru mama, copilul e o sarcina pe viata – nu vesnica problema.

Sa revenim la tema despartirii: cam pe la 10-11 luni, cand plecam, Crina incepea sa planga de mama focului indiferent cu cine o lasam. Ma cauta prin casa si ma urmarea oriunde. Era destul de greu si stresant. Atunci am inceput sa citesc tot felul de articole si cautam sfaturi, ca sa descopar ca am facut aproape totul asa cum scrie acolo: noi suntem 7 oameni in casa, Crina a dormit in patucul ei aproape mereu, primele luni am iesit destul  de des (cu si fara ea), deci nu era un copil speriat, neobisnuit cu lumea si nici obisnuit 24/24 cu mine. Noi traiam de fapt “frica despartirii de mama”. Acesta este un sindrom la copiii mici care deja constientizeaza ca mama pleaca, dar inca nu inteleg ca ea o sa se intoarca si nici nu percep distantele sau timpul, de aceea chiar si cand iesi dupa usa camerei, lui ii pare ca gata, ai disparut pentru totdeauna! si degeaba ii zici “mama vine repede, mama vine peste 10 min, mama nu pleca departe” el tot nu o sa inteleaga, pentru ca nu stie ce e aia “repede sau aproape”. Acestea merg poate cu copiii deja mai maricei.

Nu sunt eu vreun guru in psihologie infantila si nici o mama cu multa experienta, dar indraznesc sa recomand celor ce au bebelusi care trec prin asa etapa sa-i antreneze prin joc, nu prin “las’ sa planga un pic ca o sa se deprinda”:

  • Incercati sa va jucati de-a “ascunselea”. in acest mod copilul o sa invete ca desi nu va vede- sunteti aproape si o sa apareti oricand.
  • ascundeti (de fata cu el) o jucarie sub cuvertura si intrebati-l unde e, apoi descoperiti-o! o sa vedeti cat de mult se va mira ca era chiar sub manuta lui.
  • Incercati sa-i repetati cat mai des cuvitul “repede” si de fiecare data inainte sa iesiti putin din camera ii spuneti “mama vine repede”.
  • Lasati-l sa faca singur cat mai multe lucruri, astfel nu o sa va simta lipsa atunci cand se joaca. 

Nu e deloc de neglijat caracterul copilului. Mama mea spune ca noi nu am fost deloc mamosi si nu ne-am tinut de fusta ei, desi ea statea cu noi 24/24, ne-a alaptat mult si dormeam toti intr-o camera. Am prietene care prima jumatate de an au stat doar cu bebe in doi (in strainatate), iar cand s-au intors in tara copiii lor mergeau la oricine in brate, zambeau oricui si nici nu se uitau la mama. Si altele care au inceput lucrul de foarte timpuriu, dar copiii tot plang dupa ele. Sunt copii care se linistesc intr-un minut dupa ce ai inchis usa, dar sunt altii care plang ore in sir de disperare.

Si sa nu uitam de bagajul genetic. Sa ne uitam putin la noi, parintii, ca ce iese din pisica – soareci prinde, nu? 🙂 Eu nu sunt foarte sociabila si nu imi place sa petrec mult timp cu oameni straini. Chiar si la o nunta unde cunosc aproape toata lumea tot prefer sa stau cu cei mai apropiati, deci de ce ma mir atunci cand copilul meu nu vrea in brate la o matusa pe care a vazut-o de 2 ori in viata?

In concluzie as putea sa afirm ca “Frica despartirii de mama” nu este consecinta alaptatului natural sau artificial, a cosleepingului sau lipsei lui, a prezentei mamei 24/24 sau altele. E o etapa naturala in dezvoltarea multor bebelusi, care trece cu putin ajutor si multa rabdare. Sunt sigura ca in astfel de momente instinctul fiecarei mame este sa-si ia puiul in brate si sa-i sopteasca “mama e aici, mama nu te lasa”, dar din cauza dezinformarii si a societatii mereu critice (“aaa… se tine numai dupa tine? l-ai rasfatat!”, “nu alaptezi? esti o mama rea!”, “vrea in brate? nu o sa fie niciodata independent!”, “ai iesit la lucru deja? copilul nu o sa te iubeasca!”) mamele au tendinta sa-si reprime instinctele, sa urmeze sabloane eronate si sa-si faca probleme. Faptul ca il tii departe de tine inca de la nastere nu o sa te scuteasca de dragostea si nevoia lui de TINE. 

Faceti-le regim, rutine de somn, impuneti limite si reguli, dar nu va fie frica sa ii tineti in brate, sa-i pupati mult si sa le spuneti ca ii iubiti ca sa nu-i alintati. Afectiunea nu are nicio legatura cu educatia ce ar trebui sa o primeasca si independenta ulterioara.